Femeie,în tine e puterea
Tu umpli marea cu ale tale lacrimi
Iubești bărbatul și toate i le închini
De dragul lui,te-ai aruncat în patimi
Femeie,tu ai înțelepciune
Să îl ghidezi cu dulce mângâiere
Bărbatul păcătos să îl întorci din cale
Și actele urâte să le transformi în miere
Femeie,tu nu te lași răzbită
Chiar de răsplata sunt doar cuvinte seci
Îngădui,rabzi și pe altar te-arunci
Ofranda jinduită de demonii săi reci
Femeie,tu ești batjocorită
Dar nu crâcnești și suferi în tăcere
Te rogi ca să iți fie izbăvit iubitul
Și speri neîncetat că nu mai este fiere
Femeie,cu mult ești chinuită
Dar nu uita că totuși ești scânteie
Iubește un bărbat,sacrifică,suspină
Dar la final...Iubește-te femeie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu