Am plâns și pătimit-am greu
Cu gândul că sunt izgonită
Pe când am auzit un glas
Și am rămas înmărmurită
Și acel glas precum e vântul
Grăia cu vorbe dulci ca mierea
N-am îndrăznit ca să cârtesc
Am ascultat ce e tăcerea
Erai tu Doamne,Prințul Păcii
Mergeai pe câmpul de război
În lupta ce zăcea în mine
Prinsă-n necazuri și nevoi
Am ascultat cu înfiorare
Cu ce blândețe îmi spuneai
Că jalea-i binecuvântare
Că mult voi câștiga din ea
Am înțeles că cei ce plâng
Sunt cei mai dragi copii ai tăi
Se zbat,se scutură și luptă
Prinși în necazuri și nevoi
Am învățat într-un sfarșit
Că Dumnezeu când te iubește
Te încearca omule,ți-e greu
Dar la sfârșit te izbăvește
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu