Pe când căzusem într-o prăpastie neagră
A unei deznădejdi adânci ca un abis
Dansat-am eu și moartea întaiul nostru vals
În vise sumbre în iadul cel promis
Pe cand eram în trup doar o femeie spectru
Mă îmbracase-un înger în giulgiurile dulci
Dansam râzând ca o mireasă moartă
Vărsând lacrimi de sânge pentru morminte lungi
Pe când un demon mă sfâșia cu dor
Dansam năvalnic cu o tipsie-n mână
Tronând pe ea,umplută cu reci ghimpi
Puteai vedea bătând o inimă nebună
Pe cand îmi căutam febril întunecimea
Am blestemat-o pe născătoarea sorții
Iar unicul ce mă voia și ziua,dar și noaptea
Era bărbatul negru,era Îngerul Morții
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu