Mare cu zbucium,cu unduiri de-albastru
Liniștea se cerne pe marmura cea rece
Am strecurat picuri de alabastru
Am adunat în mine clipe care-or trece
Tot ce a fost și ce cândva va fi
Este păstrat în lungile tăceri
Acolo în străfunduri,e de ajuns sa ști
Și totul se cufundă în zilele de ieri
O amintire ce merge-n încet pe cale
Am strâns la piept cu dor acei doi aștri
O stea ce stă pe cer și e veghetoare
Și bine ascunși stau ochii,ca sihaștrii
În melancolie mă amețesc în zori
O ființă așteaptă neîncetat chemarea
Iubirea albastră mă face să zbor
Și iată în aur cum se preface zarea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu